SISTEMUL SOLAR

SISTEMUL SOLAR s-a format acum, aproximativ 4 miliarde de ani sI consta in SOARE, cele noua planete care se invirt in jurul lui sI satelitii lor. Aceste planete sunt: MERCUR, VENUS, PAMANT, MARTE, JUPITER, SATURN, URANUS, NEPTUN, si PLUTO. Sistemul solar s-a format, probabi, dintr-un nor de gaze sI praf care s-a desprins dintr-un nor mai mare. Fortele gravitationale au facut ca norul sa se invirteasca sI sa se contracte. Centrul, devenind foarte compact, dens sI extrem de fierbinte, a format SOARELE. Celelalte materiale au format un disc, care ingramadindu-se, au format corpuri. In urma ciocnirii corpurilor sI racirii lor s-au format planetele.

SOARELE este o masa gazoasa, de marime medie care are caldura sI lumina proprie, sI care contine 99.9% din toata materia din sistemul solar. Toate planetele, inclusiv PAMANTUL, fac o miscare de revolutie in jurul SOARELUI. Cu toate ca mai putin de jumatate din a miliarda parte din energia SOARELUI ajunge pe PAMANT in fiecare secunda, este deajuns sa sustina viata. Petele solare, care apar pe suprafata SOARELUI ca niste pete negre, sunt regiuni mai reci de pe SOARE. Explozile solare - eruptii de gaz sI particule asociate cu petele solare - pot distruge comunicatiile sI sistemul electric de pe PAMANT. Vintul solar, un suvoi de particule electrizate, strabate tot sistemul solar, cauzind AURORA BOREALA.


MERCUR este cea mai apropiata planeta de SOARE. De pe suprafata uscata a planetei, SOARELE apare de doua ori mai mare ca de pe PAMANT. Temperaturile de pe suprafata planetei, care variaza cel mai mult din sistemul solar, pot ajunge amiaza la 427 de grade Celsius sI pot scadea noaptea pina la -184 grade Celsius. Suprafata lui MERCUR este acoperita de cratere, provenite din bombardamentele cu meteoritI sI comete. MERCUR pare a fi facuta in majoritate din fier. Din cauza miezului de fier, planeta are cimp gravitational, dar este prea mic sI prea slab pentru a sustine mai mult de o subtire atmosfera de vapori de sodiu sI heliu.



VENUS este a II-a planeta de la SOARE. Cu toate ca distanta pina la SOARE este de doua ori mai mare fata de cea a lui MERCUR, VENUS este cea mai calda planeta din sistemul solar. O atmosfera subtire sI noroasa formata din dioxid de carbon, retine calduta solara sI invaluie planeta cu un strat de acid sulfuric cauzat de eruptiile vulcanice. Suprafata planetei este formata din cimpii intinse si regiuni muntoase modelate de vulcani sI de riurile de lava. Se crede ca vulcanii continua sa erupa. Deoarece cantitatea dioxidului de sulf variaza, s-au depistat regiunile calde de pe planeta.



PAMANTUL Este a III-a planeta de la SOARE. Datorita distantei la care se afla de SOARE, prezenta unei atmosfere protectoare sI a unui amestec corect de substante organice, PAMANTUL este singura planeta din sistemul solar care poate sustine viata. Este deasemenea singura planeta pe care o substanta (ca apa) exista in stare gazoasa, lichida sI solida. PAMANTUL este extrem de dinamic a carui scoarta se recicleaza constant, datorita miscarii continue a platfornelor.




MARTE Este a IV-a planeta de la SOARE avind ca dimensiune jumatate din marimea PAMANTULUI. Deasemenea este inclinata pe o axa care are ca rezultat existenta anotimpurilor. Aceste anotimpuri schimboare creaza pe planeta vinturi care ating 161 k/h sI care cauzeaza puternice furtuni de praf. MARTE are 2 satelitI care sunt probabil asteroizi capturati. Emisfera sudica a planetei este o suprafata stabila cu multe cratere. Si totusI, pe emisfera nordica se observa riuri intinse de lava sI vulcani gigantici consideratI ca fiind cei mai mari din sistemul solar.
O uriasa deschidere, numita Valles Marineris, este de cinci ori mai lunga sI de doua ori mai lata fata de Alpi. Nenumate canale ramificate strabat cimpiile care sunt strinse in apropierea Ecuatorului. Aceste canale se aseamana sistemului de riuri gasit pe PAMANT sI s-ar fi putut forma cind conditile de pe MARTE erau foarte diferite de cele de astazi.


JUPITER A V-a planeta de la SOARE, JUPITER este cea mai mare planeta din sistemul solar. Suprafata lui JUPITER este de doua ori mai mare decit suprafata totala a celorlalte planete laolalta. Inconjurat de 16 satelitI, JUPITER seamana cu un sistem solar in miniatura. La fel ca o stea, este compus in majoritate din gaze sI isI genereaza propria-I caldura. Oamenii de stiinta speculeaza ca daca JUPITER ar avea de 70 sau de 100 de ori mai multa materie, ar fi o stea. Atnosfera planetei este facuta din benzi miscatoare, de gaze. Dominanta "MAREA PATA ROSIE", avind diametrul de trei ori mai mare fata de cel al PAMANTULUI, este o furtuna uriasa care a existat cel putin de cind telescoapele observa JUPITERUL. O rotatie foarte rapida - odata la 10 ore - da lui JUPITER cele mai scurte zile din sistemul solar sI ajuta la formarea unui puternic cimp magnetic care este de nenumarate ori mai mare fata de cel al PAMANTULUI. Noaptea pe JUPITER este departe de a fi intunecoasa: cerul este luminat de cei 16 satelitI, o aurora stralucitoare cauzata de cimpul magnetic sI stralucirea fulgerelor gigantice.


SATURN este a VI-a planeta de la SOARE. Este inconjurat de nenumarate inele formate din bucatele mici de roca sI gheata. Acestea pot fi resturile de la un satelit care a fost faramitat intr-o coliziune cu un alt corp ceresc. SATURN are cel putin 24 de satelit iar unii dintre ei au urmele unor astfel de coliziuni. Densitatea uriasei planete este atit de mica incit poate oluti pe apa, un indiciu ca este facuta in majoritate din gaze de hidrogen sI heliu. SATURN isI genereaza propria-I caldura, probabil, deoarece gazele se separa in interiorul lui, printr-un proces similar celui de separare a uleului de otet. Aceasta separare permite gazelor sa transforme o parte din energia de miscare, energie cinetica, in caldura. SATURN are un cimp magnetic puternic a carui poli coincid cu polii geografici.


URANUS Este a VII-a planeta de la SOARE. Cea mai caracteristica particularitate este ca se roteste pe o parte ajungind doar pe un singur pol lumina solara. O teorie sugereaza ca URANUS a fost lovit de un obiect mare,care l-a rasturnat. Obiectul a fost pulverizat iar resturile au format nori din vapori de apa sI pulbere de roca. Mai tirziu aceste resturi s-au strins formind cei 15 satelitI sI 11 inele care inconjoara planeta. O alta teorie sustine ca inelele s-au format din resturile create cind citiva din satelitii planetei au fost zdrobitI de meteoritI mai mici. Ca sI NEPTUN, in mare parte URANUS este un ocean murdar de apa sustinut de un miez de roca. Atmosfera formata din hidrogen sI heliu cu urme de metan da planetei culoarea albastru-cenusie.


NEPTUN este a VIII-a planeta de la SOARE. Cu furtuni uriase care sufla cu o putere de zece ori mai mare decit cea a uraganelor - aproape deajuns sa sparga bariera sunetului - NEPTUN este planeta din sistemul solar bintuita de vinturile cele mai puternice. V-a ramine de determinat ce cauzeaza aceste vinturi puternice. De patru ori mai mare decit PANANTUL sI putin mai mica decit URANUS, NEPTUN probabil, nu are limite bine definite intre straturi. Are un mic miez de roca topita inconjurata de un ocean amestecat cubucatI de roca sI noroi. Partea superioara a oceanului se gradeaza treptat intr-o atmosfera compusa din hidrogen sI heliu. O mica cantitate de metan da planetei culoarea albastruie - gri.

PLUTO Este a IX-a planeta de la SOARE, cu toate ca orbita ei eliptica o aduce mai aproape ca NEPTUN de SOARE. Mica planeta (25 de planete ca PLUTO incap in MERCUR, urmatoarea planeta ca micime) PLUTO pare a fi mai mult un asteroid facut dintr-un amestec deroca, ghiata, amoniac sI metan. PLUTO sI singurul ei satelit functioneaza ca o planeta dubla. CHARAN, satelitul lui PLUTO, este aproape jumatate din marimea planetei sI ar parea de pe cerul lui PLUTO ca fiind aproximativ de sase ori marimea LUNII. Cele doua corpuri se rotesc in jurul unui punct balansat care se afla intre ele. Cele doua corpuri impart chiar atmosfera subtire de nitrogen a lui PLUTO.

MOARTEA SI VIATA DE DINCOLO

“Moartea este de fapt o trecere, o transformare care face parte, implacabil, din destinul nostru. Ideea de moarte este singura pe care oamenii nu o privesc direct in fata si totusi, a preocupat mintea omeneasca, de cand omul a aparut pe pamant. A invata sa privim moartea dincolo de ceea ce fac din ea, in general, medicii si preotii inseamna sa intelegem in profunzime legile Divine care actioneaza in acest Univers, indiferent daca suntem de acord cu ele sau nu. Nimeni nu scapa mortii. Toti suntem supusi durerii, de a vedea pe cineva iubit din jurul nostru, plecand in lumea invizibila ochilor nostri. Acest eveniment asezat cu desavarsita intelepciune de Dumnezeu a produs omului numai griji, frica si superstitii incat toata existenta sa a stat sub teroarea zilei fatale ca maine sau intr-o zi va muri si va dispare pentru totdeauna. Omenirea nu este lamurita cu ceea ce se petrece dincolo de mormant. Este bine ca omul sa aiba cunostiinte despre actul mortii, caci altfel, agonia va fi prelungita si in plus, spiritul lui ajuns in spatiu, multa vreme nu este lamurit, unde este, ce s-a intamplat cu el, se zbate in nestiinta, si abia tarziu isi da seama ca se afla intr-o lume formata din altfel de material si in alte conditii decat in viata pamanteasca. Doar necunoasterea ne face sa credem ca ceva se opreste dupa momentul mortii, caci noi o percepem ca pe o limita pe care nu o putem depasi. Omul este o forta complexa. Desi putini dintre noi cunosc sau vor sa recunoasca acest fapt, fiinta umana nu se reduce numai la limita perceptiilor sale la un nivel obisnuit. In fiinta umana se imbina trei componente corpul fizic sau invelisul material pe care-l abandonam mortii ca pe o haina uzata, corpurile subtile, invizibile simturilor obisnuite, care insotesc sufletul, evolueaza si se purifica odata cu acesta si sinele suprem (spiritul) sau centrul de forta al fiintei noastre, focarul constiintei.

Spiritul plus sufletul reprezinta de fapt, un om dezincarnat. Rand pe rand fiecare dintre noi, prin moarte, ajungem la viata eterna, apoi o noua nastere ne readuce pe Pamant, pentru a incepe lupta cu existenta. Calatoria sufletului in planurile subtile are si ea loc urmand niste principii si legi. Cu cat corpurile subtile sunt mai rafinate, mai elevate, cu atat mai largi sunt orizonturile care se deschid in fata sufletului dezincarnat. In functie de afinitatile sale, el se duce in mijlocul celor care il atrag. El isi gaseste rasplata sau pedeapsa in propria sa constiinta. Lumina il patrunde lasand sa se vada gandurile, actiunile, intentiile etc. pe care le-a avut in timpul vietii abia incheiate. Totul, de la nastere si pana la moarte iese la iveala. Fiinta revede si retraieste toate etapele prin care a trecut. Senzatiile care preced moartea si care urmeaza ei sunt infinit de variate si depind de gradul de evolutie spirituala a celui care isi paraseste corpul. Separarea se face aproape intotdeauna lent, in momentul despartirii sufletului de corp. Ea incepe uneori cu mult timp inaintea mortii si nu se termina decat in momentul in care se rup ultimele legaturi fluidice care unesc corpul fizic si corpurile subtile. Cu cat atasamentul de planul fizic este mai mare, sufletul traieste mai dureros aceste momente. Sufletul “simte” destramarea corpului material. Aceasta trecere se dovedeste usoara pentru cel care, pe parcursul vietii, a aspirat catre scopuri spirituale, insa pentru cel atasat de aparente, care nu este pregatit de plecare, aceasta trecere este o agonie prelungita. Dupa separarea sufletului de corp urmeaza o perioada de confuzie, foarte scurta pentru fiintele elevate, care se trezesc curand in toata splendoarea vietii spirituale, dar foarte lunga pentru cei egoisti si strans legati de valorile materiale. Din aceasta a doua categorie, multi sunt convinsi ca inca mai traiesc in corpul fizic timp indelungat dupa ce, de fapt, ei au murit. Incertitudinea apasa asupra sufletelor mai putin evoluate, “care ar vrea sa-si intarzie ora plecarii din corp”, iar apoi, isi contempla dezintegrarea completa a corpurilor care au servit drept haina. Pentru cel evoluat, moartea este pasnica si chiar vesela. Desprinderea de materie se face cu usurinta. Isi percepe ascensiunea in lumea de dincolo ca pe o etapa evolutiva superioara, simtind ca ea ii ofera mult mai multa fericire decat viata pamanteasca. Sufletul se gaseste acum suspendat intre existenta materiala care se estompeaza si noua viata care se contureaza in fata lui. Brusc, o lumina spirituala il inunda, il ajuta sa se elibereze de fricile si incertitudinile lui. Apoi privirea i se desprinde de Pamant si de fiintele care plang langa patul lui. El intrezareste planurile subtile si vede alte fiinte, prieteni de alta data, mai plini de viata si mai frumosi decat ar fi crezut, stiindu-i morti pana acum.Impreuna cu ei, se avanta si urca pana la nivelurile pe care ii este permis sa le atinga, corespunzatoare evolutiei sale. Puteri noi se trezesc in el; destinul sau fericit incepe. Sufletul timid indrazneste sa foloseasca libertatea pe care acum o intuieste. Timpul se scurge fara ca el sa-l poata masura. Intr-un sfarsit, alte entitati evoluate il ajuta sa se elibereze de ultimele atasamente lumesti si sa urce mai departe, spre Imparatia Cerurilor. Desprinderea sufletului e mai putin dificila in urma unei boli indelungate, cand legaturile carnale se desfac treptat, putin cate putin. In schimb, cei care se sinucid, cad prada unor stari oribile. Ei retraiesc ani intregi angoasa ultimelor momente ale vietii, caci, prin sinucidere, nu au facut decat sa-si schimbe suferintele terestre cu altele, la nivel energetic, mult mai vii. Usor, usor, sufletul devine constient de vietile anterioare, de ceea ce a facut in fiecare viata, apoi urmeaza judecata propriei constiinte, si in final, judecata lui Dumnezeu. Oricat de dureros ar fi acest examen, el este necesar, intrucat, constituie punctul de plecare al unei noi orientari benefice. In planurile subtile, totul se conduce dupa principiul rezonantei, principiu care are la baza corespondenta dintre cauza si efect. El stabileste ceea ce merita fiecare. Legea se aplica de la sine. Pentru indreptarea trecutului acuzator, fiinta renaste iar, si iar, pana ajunge sa inteleaga care e propria lui natura, si anume: sa regaseasca ceea ce este autentic, esential si divin in structura sufletului sau. Aceasta regasire este, de fapt, chiar scopul principal al tuturor cailor spirituale autentice: regasirea de SINE si, prin aceasta, comuniunea cu Dumnezeu. Ca o concluzie, deci, dupa moarte, omul trebuie sa suporte in planul astral tot raul pe care l-a facut altora, sa sufere pentru toate greselile faptuite. Aceasta nu inseamna ca Inteligenta Cosmica vrea sa se razbune sau sa-l pedepseasca; ea doreste ca el sa devina perfect constient de tot ceea ce a facut pe pamant, pentru ca, adesea, el a facut sa sufere anumite fiinte fara macar sa-si dea seama si aceasta ignoranta este inacceptabila, ea impiedicandu-l sa evolueze. Apoi, urmeaza reincarnarea, corectarea si avansarea pe drumul evolutiei. Totul in viata se inregistreza, trebuie sa platim in planul astral pentru fiecare greseala pe care am comis-o aici pe Pamant. Nu se poate scapa nici chiar de regretele si suferintele celor vii care au ramas pe Pamant, ele sunt un chin pentru cei morti. Asadar lasati mortii sa plece linistiti acolo unde trebuie sa se duca. Nu va agatati de ei, nu ii retineti prin suferintele si regretele voastre, ii deranjati si ii impiedicati sa se elibereze. Rugati-va pentru ei, trimiteti-le dragostea voastra, gandurile voastre bune si doriti ca ei sa se elibereze si sa se ridice din ce in ce mai mult in lumina. Daca ii iubiti cu adevarat, sa stiti ca intr-o zi veti fi cu ei. Acesta este adevarul. Acolo unde este dragostea voastra, acolo veti fi si voi intr-o zi.

CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII MODERNE

PIRAMIDA DE LA CHICHEN ITZA

Fosta cetate maya de la Chichen-Itza, Mexic, a fost construita in anul 800 d.H. Principala structura din Chichen Itza este Castillo, o piramida cu baza patrata si un templu in varf. Ea constituie centrul cetatii si reprezenta "locul de langa rai, unde salasluiau zeii".

In secolul al XIX-lea monumentul era acoperit de buruieni si arbusti crescuti pe acoperisul templului si printre scarile de piatra.

Piramida a fost construita in asa fel incat, in timpul echinoctiilor, soarele la apus arunca o umbra semanand perfect cu cea a unui sarpe, coborand pe treptele dinspre nord ale constructiei.

Sarpele acesta este reprezentarea alegorica a zeului Kukulcan - la mayasi sau Quetzalcoatl - la azteci (nume insemnand „sarpele cu pene”) asimilat ulterior de populatiile Americii Latine lui Iisus Hristos.


MARELE ZID CHINEZESC

Marele Zid Chinezesc este unul dintre obiectivele cele mai grandioase ale civilizatiei umane. Asemenea unui dragon gigantic, Marele Zid stapaneste peste deserturi, pajisti, munti si platouri, intinzandu-se pe aproximativ 6,700 de kilometri, de la estul la vestul Chinei. Constructia sa a inceput in perioada Statelor Combatante, cu peste 2.000 de ani in urma.

Dupa reunificarea Chinei de catre primul imparat al dinastiei Qin (anii 221-206 i.H.), Shi Huangdi, toate portiunile de zid au fost unite, formand un zid cu o lungime de peste 5.000 de km. Astazi, Marele Zid Chinezesc, care serpuieste in nordul Chinei, are extremitatea estica la Shanhaiguan si cea vestica la Jiayuguan.

Constructia zidului a durat peste 2.000 de ani. Potrivit documentelor istorice, incepand din secolul VII i.Hr. si pana in vremea dinastiei Ming (1368-1644 d.Hr.), peste 20 de state combatante si dinastii feudale au participat la construirea zidului. Marele Zid chinezesc, una dintre cele mai mari minuni ale lumii, a fost inclus de UNESCO pe lista Patrimoniului Cultural Mondial in 1987.


RUINELE INCASE DE LA MACHU PICCHU

Ruinele orasului Machu Picchu, descoperite de arheologul Hiram Bingham, sunt unele dintre cele mai frumoase si enigmatice locatii stravechi din lume. Orasul a fost construit in piatra intre flancurile a doua culmi din lantul de est al Anzilor si coboara in padurile amazoniene.

In vreme ce incasii in mod sigur foloseau varful muntelui (2761,50 m inaltime), ridicand sute de structuri de piatra incepand cu anii 1400, legendele si miturile indicau faptul ca Machu Picchu (insemnand "vechiul pisc" in limba Quechua) era cel mai adorat loc sacru din acele timpuri.

Circa 610 metri deasupra, norul infasoara ruinele palatelor, bailor, templelor, hambarelor si a aproximativ 150 de case, toate intr-o remarcabila stare de conservare. Multe dintre caramizile care cantaresc in jur de 50 de tone sunt atat de precis sculptate si unite cu atata exactitate, incat imbinarile fara mortar nu permit nici macar unei lame de cutit sa intre printre ele.

Fara indoiala, Machu Picchu repezinta un exemplu de arhitectura si inginerie tehnica.


STATUIA LUI IISUS MANTUITORUL DIN RIO DE JANEIRO


Faimoasa si impunatoarea Statuie a lui Iisus Hristos, care se inalta deasupra orasului Rio de Janeiro, reprezinta cea mai frumoasa atractie a metropolei. Este situata la 710 m altitudine, pe Muntele Corcovado, si a fost inaugurata in 1931.

Propunerea pentru a construi o statuie imensa ca punct de reper pe munte, vizibila din intreg minunatul oras Rio, a fost facuta in 1921 de catre Arhidieceza de Rio de Janeiro, ca un mod de a marca celebrarea Centenarului Independentei Braziliei planificata pentru anul urmator.

Arhidieceza a organizat un eveniment numit Semana do Monumento ("Saptamana Monumentului") pentru a atrage donatii, care au venit in special de la catolici brazilieni. Primele schite au fost realizate de Carlos Oswald, care si l-a imaginat pe Hristos purtand o cruce si tinand un glob, stand pe un piedestal ce simboliza lumea.


COLOSEUMUL DIN ROMA

Cunoscut initial sub numele de Amfiteatrul Flavian, dupa numele familiei imparatului Vespasian, sub a carui domnie incepuse constructia, Coloseumul din Roma este probabil cea mai impresionanta cladire a Imperiului Roman, vizitata anual de sute de mii de turisti.

Imparatul Vespasian, fondatorul dinastiei Flavian, a inceput constructia Coloseumului in anul 72 d.c, iar dupa sapte ani de munca intensa, constructia nu atinsese mai mult de trei sferturi din inaltimea stabilita a amfiteatrului. Insa, dupa doar un an, cladirea era terminata si inaugurata de catre Titus, fiul si urmasul la tron al lui Vespasian. Festivitatile de inaugurare au durat o suta de zile.

Uriasul amfiteatru a fost construit in locul unui lac artificial, parte dintr-un parc construit de Nero in centrul Romei, care includea deasemenea Domus Aurea si statuia Colossus. Aceasta gigantica statuie a lui Nero, inspirata probabil de Colosul din Rodi, a dat numele actual al monumentului.

Pentru inceput, Coloseumul a servit pentru luptele intre fiare, apoi a venit randul oamenilor sa lupte cu animalele, urmati de gladiatorii care se infruntau intre ei pe viata si pe moarte. In prezent, monumentul este unul dintre cele mai vechi repere istorice si reprezinta o carte deschisa pentru orice turist.


TEMPLUL DE LA TAJ MAHAL

Templul Taj Mahal (Palatul lui Taj), cel mai grandios monument de arhitectura de pe teritoriul Indiei, a fost construit de imparatul mogul Khurram, supranumit Shah Jahan, pentru a adaposti trupul iubitei sale sotii, Mumtaz Mahal.

Constructia spectaculosului monument funerar a inceput in 1642 si a fost nevoie ca peste 20.000 de muncitori sa lucreze timp de 22 ani pentru a ridica edificiul decorat cu turcoaze din Tibet, agate din Yemen, safire din Ceylon, ametiste din Persia, coral din Arabia, jad din China, malachit din Rusia si perle din Oceanul Indian.

Legenda spune ca proiectul a fost facut de celebrul arhitect turc Ustad Isa Khan, caruia, la sfarsitul lucrarilor, imparatul a ordonat sa ii fie taiata mana dreapta pentru a nu mai putea inalta vreodata o constructie care sa rivalizeze in frumusete Taj Mahal-ul.

In prezent, Taj Mahal-ul este flancat de un rau foarte poluat, iar zidurile sale sunt afectate de gazele provenite de la furnale si de la tevile de esapament ale masinilor. Specialistii au avertizat ca poluarea din atmosfera afecteaza direct constructia, provocand daune semnificative.


OBIECTIVUL ARHEOLOGIC DE LA PETRA

Orasul rosiatic sapat in piatra de la Petra reprezinta cea mai de pret comoara a Iordaniei, dupa ce timp de doua mii de ani a stat ascunsa de ochii Occidentului.

Cu cei peste 2.600 de ani de istorie, site-ul arheologic continua sa fie admirat pentru arhitectura sa masiva, structurile sapate in roca si pentru complexul ingenios de canale de apa, care au supravietuit trecerii timpului.

Descoperit de exploratorul elvetian Johann Ludwig Burckhardt in 1812, orasul de culoarea trandafirului se afla la 162 de mile sud de capitala iordaniana Aman si este construit pe o terasa din apropierea Vaii lui Moise. A fost capitala legendara a regatului nabatienilor, o populatie araba care, pana la cucerirea de catre romani, a stapanit aceasta regiune.

CELE SAPTE MINUNI ALE LUMII ANTICE

MAREA PIRAMIDA DIN GIZA

Locaţie: Platoul Gizeh - oraşul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.

Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poeţilor. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculaţii referitoare la formă, mărime şi prezentare. Este cea mai veche şi totuşi singura care a supravieţuit timpului. Contrar părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops), nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor şapte minuni ale lumii antice.

Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălţime, latura de 227 m şi cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Feţele piramidei erau placate cu plăci şlefuite din granit. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2.560 î.e.n. pentru a servi drept mormânt acestuia.

Tradiţia construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de "mastaba" sau "platformă" ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe "mastaba", fapt dovedit de primele piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser (Djoser), construită de faimosul arhitect egiptean, Imhotep.

După cum ne informează Herodot, construcţia ei a durat peste douăzeci de ani, lucrând 100.000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare şi au fost transportate blocurile de piatră. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o şlefuire ce a dispărut de-a lungul timpului. Deşi încă nu se ştie exact cum au fost aşezate blocurile de piatră, au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălţată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi şi apă, uşura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.

Când au cucerit Egiptul, in anul 641, arabii au găsit piramida intactă şi după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.

De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginaţia oamenilor, aceştia numindu-le "Grânarele lui Iosef" sau "Munţii Faraonului". Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria resimţită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: "Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40 siècles nous contemplent" (Soldaţi! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei).

În ultimii ani s-au mai descoperit înca trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelate sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul şi mumia faraonului.

Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide şi cu Sfinxul, în regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduieşte misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă. Se poate de asemenea să fi servit şi ca mijloc de transport în viaţa de apoi, conform credinţelor antice egiptene.

Descriere

Atunci când a fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălţime. De-a lungul timpului, a mai pierdut 10 m din vârf. Era acoperită cu piatră şlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade şi 54 de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din punctele cardinale ale busolei, adică nord, sud, est şi vest. Perimetrul orizontal al fiecărei secţiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%.

Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântăreşte mai mult de 2 tone. S-a sugerat faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm şi înalt de 3 m care să înconjoare Franţa. Suprafaţa ocupată de Marea Piramidă poate înghiţi Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florenţa şi Milano şi Catedralele Westminster şi Sf. Paul din Londra, toate laolaltă.

Pe faţeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele şi galeriile duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcţii. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie şi un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roşu, ca şi pereţii interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin şlefuite de deasupra intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m şi groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se potrivesc aşa de bine, încât nu poţi strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcţiilor busolei şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcţiei.

Au fost propuse noi teorii referitoare la originea şi scopul piramidelor de la Giza... Observaţii astronomice... Locuri de venerare.. Structuri geometrice construite de o civilizaţie demult dispărută... Chiar şi teorii legate de extratereştri au fost propuse, fără dovezi clare... Dar dovezile istorice şi ştiinţifice copleşitoare sprijină în continuare concluzia că, ca şi alte mici piramide din regiune, Marea Piramidă a fost construită de civilizaţia egipteană de pe malul vestic al Nilului, pentru a servi ca morminte regilor lor. Morminte unde Khufu, Khefren şi Menkaure puteau să-şi înceapă călătoria mistică în viaţa de apoi.

Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit vreo 23 ani) astfel, toate cele 2521000 blocuri de piatra de peste 2 tone fiecare au fost urcate pe piramidă în acest timp. Asta înseamnă că, dacă s-a lucrat tot anul în fiecare zi pe întreaga durată de 20 ani, atunci, în medie au fost adăugate 345,4 blocuri de piatră pe zi. Dacă s-a lucrat 8 ore pe zi, atunci s-au adăugat 43,2 blocuri de piatră pe oră, adică aproape 1 piatră de peste 2 tone pe minut. Daca s-a lucrat 24 ore pe zi, ceea ce e mai puţin probabil, atunci s-au adăugat în medie 14,4 pietre pe oră. Pietrele însă au trebuit tăiate în forma pe care o au, şi aduse la faţa locului, unele de la câteva sute de kilometri distanţă. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare, şi probabil nu a fost uşor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol. Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme, aşa că dacă s-au înghesuit 20 de persoane în jurul pietrei care are în medie 127cm x 127cm x 71cm [1], şi fiecare a ridicat 125 kilograme, atunci cele 20 persoane cărând 125 kilograme fiecare au trebuit să urce treptele de 71cm înălţime pentru a urca piatra pe piramidă. Deşi în Egipt sunt peste 60 piramide, doar cele 3 piramide de la Gizeh sunt construite cu pietre aşa mari.\

GRADINILE SUSPENDATE ALE SEMIPIRAMIDEI

Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonsor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate pintre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Dupa unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, in timpul ocupării Babilonului , tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

TEMPLUL ZEITEI ARTEMIS DIN EFES

Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află la 50 km sud de la oraşul Izmir, Turcia. Din templul original (considerat una din cele şapte minuni ale lumii) nu au rămas decât puţine urme.

Descrierea templului

Templul a fost construit timp de 120 de ani de catre imparatul Adrian cel Mare Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.

Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă."

La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc.Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţăminte din antichitate.El nu se deosebea prin nimic de semenii săi,însă,în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie comite această crimă.de aici a luat naştere expreşia "Slavă lui herostrate" .Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.

În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar iar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului.

STATUIA LUI ZEUS DIN OLYMPIA

Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.

Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.

În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).

Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.

Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. Ca şi aceasta, şi statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.

După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de "atelierul lui Phidias". El a avut drept colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.

Înălţimea stauiei era de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.

Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.

Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.

În faţa statuieiexista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.

Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.

Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.

MAUSOLEUL DIN HALICARNAS

Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. ^[1]. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.

Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap. Incepând din anul 377 i.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros şi şi pe sculptoriiPhytheos Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.

Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei. Arhitecţii au continuat construcţia până la sfârşit (335 î.Ch.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, segasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi (în sec. XVI).

Resturile Mausoleului din Halicarnas, aflate în partea de nord a oraşului Bodrum (la cca 1 km de centru) sunt cuprinse într-un muzeu în aer liber, fiind accesibile publicului.

COLOSUL DIN RODOS

Rhodos este o insulă din Asia Mică, unde Marea Egee întâlneşte Marea Mediterană.

Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor (vezi poza alăturată).

Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe900 de cămile, după cum spune legenda.

Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA.

FARUL DIN ALEXANDRIA

Farul din Alexandia a fost construit în secolul III. î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. Prima oară a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.

Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.

Istoria farului

Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.

În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul lui, Ptolemaios Philadelphus.

Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi pune numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: "Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări". În greacă:

ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ

CELE MAI PUTERNICE DEZASTRE NATURALE

TAIFUN

În meteorologie un ciclon tropical este o furtună în formă de vârtej, care se formează într-o zonă depresionară tropicală de la suprafaţa oceanelor. Este formată dintr-o masă mare de nori şi furtunoşi care, datorită unui sistem de vânturi circulare puternice se rotesc în jurul unui centru. Energia ciclonului provine din degajarea de căldură provenită din condensarea la altitudine a vaporilor de apă formaţi la suprafaţa oceanului. În sens termodinamic, un ciclon tropical poate fi considerat o maşină termică.

Acest fenomen de condensare ca sursă principală de energie diferenţiază cicloanii tropicali de alte fenomene meteorologice, cum ar fi furtunile din zonele depresionare din zonele temperate, care-şi iau energia din diferenţele de temperatură la întâlnirea unor mase de aer cu temperaturi diferite. De aceea, cantitatea de energie acumulată de un ciclon tropical este în funcţie de timpul cât acest ciclon rămâne deasupra apelor calde, care îi furnizează prin evaporare umiditatea atmosferică necesară dezvoltării. Degajarea lentă a căldurii în urma condensării ridică temperatura în interiorul ciclonului cu 15 - 20 °C faţă de temperatura troposferei în exteriorul ciclonului. De aceea, ciclonii tropicali sunt cunoscute drept furtuni cu nucleu cald. De remarcat că această zonă caldă este numai la înălţime, la suprafaţa solului temperatura este cu câteva grade mai mică decât a zonei din jurul ciclonului datorită reducerii de către nori a insolaţiei şi a precipitaţiilor.

Termenul de „ciclon” se referă la mişcarea generală a fenomenului, o mişcare de rotaţie în sensul acelor de ceasornic în emisfera nordică, respectiv în sens invers acelor de ceasornic în emisfera sudică. Termenul de „tropical” se referă atât la zona predilectă de formare, cât şi la caracteristicile termodinamice ale maselor de aer în care se formează.

În funcţie de intensitate şi de locul în care se produc, cicloanii tropicali sunt cunoscute sub diferite denumiri ca:

• uragan, vânt cu viteza de 30 - 50 m/s (sau orice vânt care, atingând 12 grade Beaufort, provoacă distrugeri). Iniţial, termenul uragan denumea doar ciclonii tropicali din Marea Caraibilor;
• taifun;
• furtună tropicală;
• furtună ciclonică;
• depresiune tropicală.

Cel mai distructiv taifun a fost inregistrat la inceputul secolul al XX-lea. Dezastrul a lovit Hong Kong-ul in anul 1906. Rafalele de vant au avut viteze de pana la 200 de km/ora si nu mai putin de 10.000 de oameni au murit in timpul furtunilor. Un alt taifun foarte puternic a lovit Philippine in anul 1984, insa numarul victimelor a fost incontestabil mai mic: doar 1.363 de persoane ucise si mai mult de 1 milion de oameni lasati fara case in urma furtunii.




ALUNECARE DE TEREN

Alunecările de teren sunt o categorie de fenoneme geologice care cuprinde o gamă largă de mişcări ale solului în lungul unor pante începând de la scurgerile de noroi până la avalanşele de pietre pe versanţi muntoşi. Alunecările de teren sunt determinate de gravitaţie. Oamenii pot contribui şi ei la apariţia acestui fenomen, prin subminare(aceasta se produce, de exemplu, când sunt construite şosele pe suprafaţa unui teren în pantă).

Alunecările de teren sunt fenomene ce au loc pe terenuri în pantă. Ca şi componente, acestea prezintă:

1. râpă de desprindere

1. pat de alunecare

1. treaptă de alunecare

1. corpul alunecării

1. fruntea de alunecare.

Alunecarile de teren reprezinta un fenomen natural destul de des intalnit, care apare in urma despaduririlor excesive sau din cauza terenului instabil. Si acest fenomen poate lua proporti catastrofale. Un exemplu este dezastrul care s-a produs in anul 1970 in Peru. Nu mai putin de 18.000 de oameni si-au pierdut viata.





TSUNAMI

Tsunami sau valul mareic reprezintă o undă energetică de tip mecanic ce se propagă prin apa oceanelor, ca urmare a producerii unor erupţii subacvatice sau a unor cutremure submarine sau de coastă foarte puternice (7-9 grade pe scara Richter).

Valul tsunami (din limba japoneză: val de port) se propagă diferit faţă de valul obişnuit. În larg, la ape adânci, valul mareic prezintă viteze foarte mari: de la 300m/s la 700m/s, şi se propagă în toată masa apei (pe toata adâncimea oceanului), nu doar la suprafaţă, ca valul obişnuit, creat de vânturi. Înălţimea lui variază de la câteva zeci de centimetri până la câţiva metri. El se înalţă spre coastă, căpătând aspectul unui mal teşit, măturând în continuare fundul oceanului, pentru ca la mal să se manifeste ca un zid de apă care năvăleşte pe uscat.

Semne de coastă la apariţia unui tsunami

La început, apa oceanului se retrage ca din senin. La orizont apare un mic "zid de apă" sau nişte "vălurele", dispuse unele peste altele, ce se reped spre uscat. Apa ocupă cu viteză spaţiul gol creat, şi intră cu viteză mare pe plajă.

Reprezinta un val oceanic urias, care se formeaza in urma unui cutremur. Cel mai distructiv Tsunami din istorie a lovit coasta vestica a Japoniei si a produs nu mai putin de 27.000 de victime. Valul ucigas a facut ravagii in anul 1896.

CUTREMURE

Cutremur sau seism sunt termenii folosiţi pentru mişcările pământului, ce constau în vibraţii originate în zonele interne ale Terrei, propagate în formă de unde prin roci. Aceste vibraţii rezultă din mişcările plăcilor tectonice, fiind des cauzate de o activitate vulcanică.

În unele ţări, cuvântul cutremur este folosit doar pentru acele mişcări ale plăcilor tectonice care provoacă daune majore şi seism sau mişcări seismice pentru cele care trec neobservate.

Scara seismologică a lui Richter este o scală logaritmică, care este folosită pentru a evalua intensitatea cutremurelor.

Cutremure puternice ce devin catastrofe naturale, pot distruge construcţii, clădiri, chiar localităţi întregi, provoacă alunecări de teren, chiar catastrofe naturale. Cutremurele submarine pot declanşa formarea de valuri uriaşe până la 30 de m înăţime atingând viteze neaşteptate (800 km/h), astfel în Oceanul Pacific (Tsunami) a produs pagube foarte mari materiale, cu pierderi de vieţi omeneşti. Ştiinţa care se ocupă cu studiul cutremurului (mişcărilor seismice) se numeşte seismologie.

Multi dintre noi stim ce este si cum se manifesta un cutremur, iar cei care l-au simtit pe cel din 1977 in Romania, sunt probabil terifiati chiar si de termenul in sine. Cel mai mare cutremur inregistrat in istorie a avut loc in China in anul 1556. Numarul victimelor s-a ridicat la aproximativ 800.000.

SECETA

Seceta este o stare extremă, caracterizată prin faptul că o anumită regiune suferă din cauza lipsei necesarului de apă. Seceta poate fi clasificată ca:

• Secetă meteorlogică când domneşte o perioadă mai lungă de timp lipsa completă a precipitaţiilor sau când precipitaţiile cad în cantităţi foarte mici.
• Secetă agricolă când există o cantitate insuficientă de apă necesară agriculturii (provenită din precipitaţii sau ape freatice)
• Secetă hidrogeologică când scade substanţial nivelul pânzei de ape freatice (rezervorul de apă subterană), nivelul apelor curgătoare şi al celor stătătoare.

Cea mai puternica seceta din istoria a afectat zona Sahl din Africa, in anii '80. Numarul victimelor este estimat la jumatate de milion.






INUNDATII

Inundaţia este numele dat procesului de revărsare peste maluri a apelor curgătoare sau a lacurilor. Inundaţiile pot avea loc în timpul viiturilor, în urma ploilor torenţiale, topirii bruşte a zăpezilor etc. Uneori, inundaţiile au loc la gura râurilor de câmpie, în urma acţiunii vânturilor care bat dinspre mare, a cutremurelor de pământ submarine etc. Pentru prevenirea inundaţiilor se construiesc diguri, baraje ş.a. Inundaţiile pot fi provocate şi în mod artificial pentru a iriga terenurile agricole sau pentru a construi lacuri de acumulare.

Cunoscut sub numele de “Raul Galben”, Huang He este apa care a provocat cel mai mare numar de morti la revarsare. In urma inundatiilor din anul 1887, au existat aproimativ 900.000 de victime.



URAGANE

Uraganul Katrina a fost un uragan care s-a format pe 23 august 2005, în timpul sezonului de uragane din Atlantic din acel an şi a cauzat distrugeri masive în Statele Unite ale Americii, pe coasta Golfului Mexic. Majoritatea pagubelor materiale şi a pierderilor de vieţi omeneşti au fost localizate în oraşul New Orleans, care a fost inundat după ce sistemul de diguri din zonă a cedat, în unele cazuri, la mult timp după ce furtuna avansase deja spre continent. ^[1] Alte distrugeri au avut loc în statele Mississippi şi Alabama, la distanţe de până la 160 km de centrul furtunii.

S-a format deasupra Insulelor Bahamas pe 23 august 2005 şi a traversat sudul Floridei cu o putere moderată, doar de categoria I pe scara Saffir-Simpson, cauzând câteva morţi şi inundaţii, după care a căpătat putere brusc, deasupra Golfului Mexic şi devenind unul din cele mai puternice uragane înregistrate vreodată pe mare. Furtuna a slăbit înainte de a sosi a doua şi a treia oară la ţărm, atingând categoria 3 pe scara Saffir-Simpson în dimineaţa zilei de 29 august în sud-estul statului Louisiana, respectiv la limita dintre statele Louisiana şi Mississippi.

Furtuna a cauzat numeroase pagube de-a lungul coastei, devastând oraşele Waveland, Bay St. Louis, Pass Christian, Long Beach, Gulfport, Biloxi, Ocean Springs, and Pascagoula din statul Mississippi. În Louisiana, sistemul de protecţie contra inundaţiilor din New Orleans a cedat în peste 50 de locuri. Aproape toate digurile din dreptul oraşului New Orleans s-au spart când Uraganul Katrina a trecut pe la estul oraşului, inundând 80% din suprafaţa oraşului şi multe din regiunile învecinate timp de mai multe săptămâni.^[1]

Cel puţin 1 836 de persoane şi-au pierdut viaţa din cauza Uraganului Katrina şi a inundaţiilor ce l-au urmat, acesta fiind cel mai mortal uragan din SUA de după Uraganul Okeechobee din 1928. Pagubele materiale produse de Katrina sunt estimate la 81.2 miliarde de dolari americani (la nivelul anului 2005), cele mai mari pagube produse de un uragan din istoria Statelor Unite. Eşecul catastrofal al sistemului de protecţie al oraşului New Orleans a declanşat anchete imediate în cadrul Corpului de Geniu al Armatei SUA, deoarece această instituţie are responsabilitatea, prin mandat al Congresului, de a proiecta şi construi sistemele de protecţie.

Din nefericire pentru Bangladesh, aceasta tara s-a confruntat si cu cel mai distructiv uragan. In urma sa au ramas aproximativ 1 milion de victime.